sâmbătă, 1 martie 2014

Terci de ovaz cu miere si fructe

De cand am pornit lupta impotriva colesterolului ne-am imprietenit cu fulgii de ovaz atat de mult incat am devenit de nedespartit. Fie in iaurt, fie in lapte, rar lipsesc din mic dejunul nostru. Dar cum ce-i mult poate strica, am inceput sa cautam si alte moduri de a-i consuma. Si uite asa am ajuns la terciul de ovaz, care, recunosc, nu ne-a atras niciodata :). Suna asa, ciudat, a mancare neapetisanta parca. Si totusi... 


Tocmai pentru ca am avut o oarecare reticenta vizavi de acest fel de mancare, dar si o mare curiozitate, am citit o gramada de retete, de pe o gramada de site-uri si bloguri, fie romanesti, fie straine. Una mi s-a parut cea mai ok din toate punctele de vedere, cea de la Miez. Aceasta este una de baza, dar care se poate modifica dupa gust si pofta. Sarat sau dulce, mai subtire sau mai consistent, pornim de la aceleasi ingrediente: fulgi de ovaz, lichid si un praf de sare.

Ingrediente (pentru o portie sanatoasa sau doua mai mici):
  • 50 g fulgi de ovaz (1 ceasca mica)
  • 2 cesti apa
  • 1 ceasca lapte
  • 1 praf de sare
  • 1 lingurita miere
  • fructe
  • scortisoara
Apa si laptele se pun la fiert. Cand lichidul clocoteste, se adauga fulgii si sarea si se fierb la foc mic, amestecand des. Dureaza cam cinci minute, maximum zece, pana cand se leaga.

Deasupra se pun o lingurita de miere, fructe si un praf de scortisoara. De data aceasta am mers pe niste coacaze din congelator si cateva felii de banana. Dar se pot pune orice fructe sau chiar dulceata.


Rezultatul este surprinzator de bun. Gustos, cu o consistenta fina, este un mic dejun delicios! Perfect pentru un bun start, plin de energie! Sau poate fi o varianta sanatoasa pentru desert. 

Enjoy! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu